– poveste populară irlandeză –
De mult de tot trăia un om cu nevasta sa. Lumea avea numai cuvinte de laudă pentru el, dar pentru ea nici unul. Era o muiere afurisită. Bărbatul a murit întâi şi a fost îngropat numai pentru că vecinii ei erau recunoscători, aşa zi ploioasă şi cu furtună a fost atunci.
Nevasta a murit şi ea la câtva timp după aceea şi a avut parte la priveghi şi la înmormântare de două dintre cele mai frumoase zile ce se pomeniră. Lumea s-a cam mirat de asta, ştiind că nimeni nu avusese un cuvânt de laudă pentru ea. Fiul lor spuse atunci că nu va dormi două nopţi în acelaşi pat şi nici nu va mânca două mese la aceeaşi masă până nu va afla de ce tatăl lui, care era lăudat de toată lumea, a avut parte de aşa zi urâtă la înmormântare, iar mamă-sa, pe care nu o lăudase nimeni, de aşa zile frumoasă. Şi porni la drum.
Făcuse o bucată bună când ajunse la o casă, la care trase peste noapte. Era casa unei văduve care avea trei fete. După cină, femeia îl întrebă încotro se duce şi el îi spuse toată povestea.
-Dacă o să găseşti răspuns la întrebările dumitale, ai vrea să afli de ce nici un flăcău n-o vrea de nevastă pe fata mea cea mare? Toţi le cer pe celelalte două, dar nici unul nu se uită la cea mare. Nu ştiu de ce.
-Am şi aşa destule necazuri – îi spuse tânărul – dar, dacă o fi să găsesc o vorbă pentru dumneata, ţi-oi aduce-o.
Părăsi casa a doua zi de dimineaţă şi tot merse până se lăsă noaptea. Ajunse la un fierar şi poposi peste noapte la el. Fierarul îl întrebă, aidoma văduvei, încotro se duce, iar el îi povesti despre tată-său şi mamă-sa.
-Dacă poţi, ai vrea să-mi aduci şi mie un răspuns la ce-mi pricinuieşte necazurile astea? – spuse fierarul.
-Ce necazuri ai? – îl întrebă tânărul.
-Păi – răspunse el – lucrez aici în fierărie din zori şi până-n noapte, de luni până sâmbătă, şi nu pot pune un ban deoparte, sunt tot atât de sărac ca la începutul vieţii.
-Oi face ce mi-o sta în putinţă – îi spuse flăcăul – dar nu cred că o să mă mai întorc.
El porni la drum a două zi de dimineaţă şi merse toată ziua. Trase peste noapte la un fermier. Cum şedeau amândoi la foc, fermierul îl întrebă încotro se duce, aşa cum îl întrebaseră şi ceilalţi doi. El spuse povestea despre tată-său şi mamă-sa.
-Dacă-mi poţi aduce şi mie un răspuns, şi sper că o vei face – îi spuse fermierul – atunci află de ce o parte a acoperişului de-acolo de la uşă lasă să treacă ploaia prin el. Am chemat meşterii cei mai pricepuţi, dar nu-l pot usca.
-Am destule necazuri pe care trebuie să le lămuresc – spuse tânărul. Eu însumi nu găsesc răspuns la întrebările mele, şi toată lumea vrea să afle răspuns la ale lor. O să fac tot ce mi-o sta în putinţă şi de-oi găsi vreo veste pentru dumneata, ţi-oi aduce-o cu plăcere.
El porni la drum a doua zi de dimineaţă şi merse toată ziua fără să dea de o casă. Tocmai se lăsa noaptea când zări o lumină într-o casă ceva mai la o parte de drum. Se îndreptă spre ea şi găsi uşa larg deschisă. Bucătăria era mare, curată şi caldă; un foc bun ardea în vatră şi un scaun era tras în faţa ei. Dar nu se zărea ţipenie de om. Se aşeză pe scaun şi, după câtva timp, zări în uşă o femeie frumoasă. Ea îi dete bun venit cu prietenie şi bună credinţă şi el îi răspunse la fel. Femeia îi pregăti cina, şi asta nu-i luă mult timp. Flăcăul se aşeză la masă şi mâncă pe săturate. Apoi femeia îi dădu apă ca să-şi spele picioarele după drum. El se aşeză din nou lângă foc, tot vorbind fleacuri cu ea. Nu mai întâlnise o femeie atât de binevoitoare.
După ce au stat de vorbă multă vreme, femeia i-a spus că-i timpul să se ducă la culcare, că era obosit după o zi de drum. Camera lui era în capătul bucătăriei, cu o uşă prin care putea să privească, din patul pe care era întins, în bucătărie. Pe foc era o oală mare de apă, gata să dea în clocot. Flăcăul se întinse pe pat, dar cât era de obosit, nu adormi. Nu trecu mult şi văzu că apa fierbe şi dă în foc dar femeia o lasă acolo. Apoi o văzu cum îşi vâră capul în oala cu apă ce clocotea. Se tot scufunda până când tot ce mai putu vedea erau tălpile picioarelor care-i ieşeau peste marginea oalei. În cele din urmă şi acestea au dispărut şi nu s-a mai zărit nimic din femeie. Băiatul putea vedea clar toate acestea prin uşa camerei, aşa cum stătea în pat. Nu mai este nevoie să spunem că nu se mai lipea de el nici fărâmă de somn. Se tot minuna de ceea ce vedea dar se şi îngrozea. Când gândea că femeia stătuse destul de mult în oala cu apă clocotită ca să se topească toată, deodată o văzu înălţându-se în sus, încetul cu încetul, tot aşa cum se scufundase şi tot atât de plină de viaţă ca mai înainte. Omul nostru doar că nu-şi ieşi din minţi de spaimă. Se gândea dacă nu cumva îi vine rândul să fie aruncat în oală.
Femeia luă apoi o frânghie, făcu un laţ la un capăt şi o aruncă de se prinse de una dintre grinzile din bucătărie. Se urcă pe un scaun, îşi trecu capul prin laţ şi se spânzură. Şi atârnă acolo dând din picioare, până când nu se mai mişcă deloc. Când omul nostru crezu că o fi moartă, deodată ea ieşi din laţ plină de viaţă, aşa cum fusese mai înainte.
Apoi aduse un brici şi-şi tăie beregata. Sângele curgea din ea ca dintr-un bou înjunghiat iar femeia căzu la pământ şi zăcu acolo zvâcnind din călcâie, gemând şi văitându-se. În sfârşit, rămase nemişcată.
-Acum chiar că a murit – îşi spuse omul în sinea lui.
Dar, ca şi în celelalte dăţi, după ce zăcu pe podea o bucată de vreme, femeia se ridică din nou sănătoasă, teafără şi plină de viaţă, cum fusese mai înainte.
Gândurile omului nostru se învălmăşiseră de tot, întrebându-se ce ar fi mai bine să facă el în noaptea aia: să fugă unde o vedea cu ochii, sau să rămână. Tot ce văzuse fusese atât de ciudat!
Nu trecu mult şi ea începu o altă năzbâtie. Femeia aduse o pungă şi o puse pe masă. Trase masa în mijlocul odăii şi începu să numere banii de aur şi de argint din pungă. A tot stat aşa mult timp până ce a numărat mulţi bani; după aia i-a strâns pe toţi şi i-a pus la loc în pungă.
Apoi a luat o rochie de mătase, a îmbrăcat-o, a ales o carte şi s-a apucat s-o citească mult timp. Tot atât de mult timp cât a stat în oală, în laţ, pe podea cu beregata tăiată şi numărându-şi banii. După ce a citit din carte o lungă bucată de vreme, a coborât în odaie.
-Dormi? – l-a întrebă ea pe străin.
El, mort de frică, nu răspunse.
-Ştiu eu că nu dormi! Nici gând de aşa ceva! Ai văzut tot ce-am făcut astă seară?
-Am văzut – abia îngăimă
-Ai auzit vreodată de Regina Planetelor?
-Am auzit – spuse el.
-Eu sunt aceea. Ai văzut cât de mult am stat în oala cu apă clocotită?
-Am văzut.
-Asta-i moartea care-i aşteaptă pe copiii ce au venit pe lume în tot acel răstimp. Şi ai văzut cât de mult am atârnat spânzurată?
-Am văzut – spuse el.
-Asta-i moartea care-i aşteaptă pe toţi copiii ce s-au născut în acel răstimp. Ai văzut cât timp am zăcut pe jos cu beregata tăiată şi sângerând?
-Am văzut.
-Asta-i moartea care-i aşteaptă pe toţi copiii ce s-au născut în acel răstimp. Ai văzut cât de mult am numărat banii?
-Am văzut.
-Acesta-i traiul care-i aşteaptă pe copiii născuţi în răstimpul acela. Şi ai văzut cât de mult timp am citit cartea?
-Am văzut.
-Acesta-i traiul care-i aşteaptă pe copiii ce s-au născut în acel răstimp. Ştiu ce te-a adus aici – vrei să afli despre tatăl şi mama ta. Toată lumea îl preţuia pe tatăl tău. Îl binecuvântau toţi. Chinurile lui au ţinut pentru el numai cât au ţinut cele două zile ploioase şi furtunoase ale înmormântării. Mama ta nu a fost preţuită de nici un sărac şi n-a avut parte decât de cele două zile frumoase ale înmormântării. Acum ia aminte! Mâine o s-o întâlneşti pe mama ta alergând cu gura căscată, urmărită de doi dulăi mari. Ţine mărul acesta de alamă. Trebuie să i-l arunci, dar, de nu va nimeri drept în gura ei, ea te va înghiţi, ca să te împiedice să aduci acasă veşti despre soarta ei nenorocită. Spune-i văduvei care-i îngrijorată de fata ei cea mare că, dacă o duce-o la slujbă două duminici purtând-o în cârcă, toată lumea o s-o cinstească. Spune-i fierarului că norocul nu le surâde celor care doar trudesc, fără să se gândească şi la fapte bune. Cât despre fermier, spune-i să dea înapoi stuful pe care l-a furat pentru acoperişul lui şi n-o să-i mai plouă în casă.
Tânărul îşi veni în fire şi petrecu restul nopţii dormind liniştit, iar a doua zi porni la drum spre casa lui. Nu merse mult şi o văzu pe mamă-sa venind spre el cu gura căscată şi urmărită de doi dulăi. El îi aruncă mărul de alamă şi acesta îi intră în gură. Maică-sa căzu jos mototol şi cei doi dulăi se depărtară în goană. Flăcăul se duse acasă, dând, în drumul lui, fermierului, fierarului şi văduvei sfaturile Reginei. Toţi le-au urmat şi le-a mers bine după aceea.
Asta-i povestea despre Regina Planetelor.
