CESCUTA

O familie a plecat intr-o excursie in Anglia pentru a cumpara ceva dintr-un frumos magazin de antichitati, pentru celebrarea celei de a 25-a aniversari de la casatorie.
Amandurura le placeau antichitatile si produsele din argila, ceramice, in special cestile de ceai.
Au observat o ceasca exceptionala si au intrebat:”Putem sa vedem cescuta aceea? Nu am vazut niciodata ceva atat de frumos.”
In timp ce doamna le oferea ceea ce cerusera, cescuta de ceai a inceput sa vorbeasca: “Voi nu puteti sa intelegeti. Nu am fost de la inceput o cescuta de ceai. Candva am fost doar un bulgare de argila rosie. Stapanul m-a luat si m-a rulat, m-a batut tare, m-a framantat in repetate randuri iar eu am strigat: “Nu face asta!”,“Nu-mi place!” “Lasa-ma in pace,” dar el a zambit doar si a spus cu blandete:“Inca nu!”
Apoi, ah! Am fost asezata pe o roata si am fost invartita, invartita, invartita. ”Opreste!” Ametesc! O sa-mi fie rau!” am strigat. Dar stapanul doar a dat din cap si a spus, linistit:”Inca nu.” M-a invartit, m-a framantat si m-a lovit si m-a modelat pana a obtinut forma care i-a convenit si apoi m-a bagat in cuptor. Niciodata nu am simtit atata caldura. Am strigat, am batut si am izbit usa .. “Ajutor! Scoate-ma de aici!” Puteam sa-l vad printr-o deschizatura si puteam citi pe buzele sale in timp ce clatina din cap dintr-o parte in alta:”Inca nu.” Cand ma gandeam ca nu voi mai rezista inca un minut, usa s-a deschis. Cu atentie m-a scos afara si m-a pus pe raft… am inceput sa ma racoresc. O, ma simteam atat de bine!” Ei, asa este mult mai bine” m-am gandit. Dar, dupa ce m-am racorit, m-a luat, m-a periat si m-a colorat peste tot… mirosurile erau oribile. Am crezut ca ma sufoc. “O, te rog, inceteaza, inceteaza, am strigat!” EL doar a dat din cap si a spus: “Inca nu!”
Apoi, deodata m-a pus din nou in cuptor. Numai ca acum nu a mai fost ca prima data. Era de doua ori mai fierbinte si simteam ca ma voi sufoca. L-am rugat. Am, insistat. Am strigat. am plans, eram convinsa ca nu voi scapa. Eram gata sa renunt. Chiar atunci usa s-a deschis si EL m-a scos afara si, din nou, m-a asezat pe raft, unde m-am racorit si am

asteptat si am asteptat intrebandu-ma:”Oare ce are de gand sa-mi mai faca?”
O ora mai tarziu mi-a dat o oglinda si a spus:”Uita-te la tine.” Si m-am uitat. Aceea nu sunt eu; aceea nu pot fi eu. Este frumoasa. Sunt frumoasa!!!
El a vorbit bland: “ Vreau sa tii minte, stiu ca a durut cand ai fost rulata, framantata, lovita, invartita, dar, daca te-as fi lasat singura, te-ai fi uscat. Stiu ca ai ametit cand te-am invartit pe roata, dar, daca m-as fi oprit, te-ai fi desfacut bucatele, te-ai fi faramitat. Stiu ca a durut si ca a fost foarte cald in cuptor si neplacut, dar a trebuit sa te pun acolo, altfel te-ai fi crapat. Stiu ca mirosurile nu ti-au facut bine cand te-am periat si te-am colorat peste tot, dar, daca nu as fi facut asta, niciodata nu te-ai fi calit cu adevarat. Nu ai fi avut stralucire in viata. Daca nu te-as fi bagat pentru a doua oara in cuptor, nu ai fi supravietuit prea mult fiindca acea intarire nu ar fi tinut. Acum esti un produs finit. Acum esti ceea ce am avut in minte prima data cand am inceput sa lucrez cu tine.”
Morala este aceasta:
Dumnezeu stie ce face cu fiecare dintre noi. EL este OLARUL, iar noi suntem argila LUI. EL ne va modela, ne va face si ne va expune la presiunile necesare pentru a fi lucrari perfecte care sa implineasca buna, placuta sfanta SA voie.
Daca viata pare grea si esti lovit, batut si impins aproape fara mila; cand lumea ti pare ca se invarteste necontrolat; cand simti ca esti intr-o suferinta ingrozitoare, cand viata pare cumplita, fa-ti un ceai si bea-l din cea mai draguta ceasca, aseaza-te si gandeste-te la cele citite aici si apoi discuta putin cu OLARUL.
“Asta imi este toata misiunea si rostul pe pamant, pentru care m-a inzestrat cu daruri – desi eu sunt nevrednic. Pentru asta sunt solicitat în toate partile, ca sa propovaduiesc iubirea lui Dumnezeu si sfintirea oamenilor prin iubire. De alte ganduri si rosturi sunt strain.” (Parintele Arsenie Boca)

( Cescuta , sursa internet)

ZANE, SPIRIDUSI, FEERIE

fantasticul face parte din noi 
zane spiridusi 
feti frumosi si 
ilene cosanzene 
.... 
povestile nu se se schimba 
ci cei care le asculta invata sa auda 
si altfel 



De ce niciodată magia nu e veşnică? 
De ce Soarele este Soare, iar Luna este Lună? 
De ce uneori Stelele strălucesc altfel, ca şi o apăsare şi de ce cad asemeni unei lacrimi fără de sfârşit împrăştiindu-se în noi în mii de fărâme? 
De ce mor oamenii, iar cei care nu pot muri, unde se duc? 
De ce atunci când ochii ei sunt plini de tristeţe ai lui sunt plini de neputinţă? 
De ce plâng îngerii? 
De ce iubirea uneori înseamnă rămânere, iar alteori înseamnă rămânere în noi? 
De ce lumea nu mai crede în basme? 
De ce zânele nu mai vor să se lase văzute? 
De ce vrăjitorii nu mai au magii, iar magiile nu mai au vrăjitori? Sandrina-Ramona Ilie 

 

Poveste in culori. 

Am revazut "The Lake House"... cred ca a fost a patra sau chiar a cincea oara... de fapt nu conteaza... de fiecare data aceeasi idee imi ramane : cand iubesti, nimic nu este greu, totul se intampla... trebuie doar sa vrei si sa ai curaj... Si da... putem crede in povesti... Ce castigam ? Nu stiu exact... stiu insa doua lucruri : ca nu ai ce pierde si mai stiu ca macar ai putea incerca sa castigi ceva... deci... astazi o sa cred in povesti cu zane... la unul din capetele noptii, dintr-o joaca de ingeri, se naste o minune... 

Priveste-ma in timp ce tin pe umeri un curcubeu... asa... zambesti frumos si nu te miri ca in dreapta mea se insereaza in nuante de violet, iar din stanga imi rasar doi sori portocalii... totul e firesc... la fel si marea verde din ochii mei, la fel si licuricii ce-ti stropesc rasul in lumini albastre... 
Taci... pe buze iti rasare un cuvant soptit perfect, iar pe obrazul alb iti infloreste in alb imaculat un crin micut... te sarut cu rosu incandescent pe gura fierbinte, apoi te pictez pastelat in galben si in roscat pe un nor pufos in forma de infinit... cu un suspin imi inchizi sufletul intr-al tau si iubirile noastre se prefac in luceafarul de dimineata... 

Vezi ca poti sa visezi? Da, in somnul tau se naste o poveste cu zane si cu ingeri, iar la celalalt capat al noptii, un spiridus se joaca in culori cu o minune... 
Alex 

 

Zana curcubeului 
de Tincuta Horoceanu Bernevic 

Sus în cer pe-un nor de puf 
Şi stăpână pe văzduh, 
Locuieşte-o zână mică, 
Firavă şi subţirică. 
Mâini gingaşe ca de floare, 
Plete galbene de soare, 
Ochi de peruzea, senini, 
Pielea albă ca de crini. 
Din rochiţa ei de flori 
Se tot scutură culori 
Şi se-nşiră peste zare 
Curcubeie de petale! 



Hora Zânelor 

Spiritele pădurii ,de Floarea Cărbune 

Jos în poieniţă, 
Aşezat pe o căpiţă 
Ce miroase-a fân cosit, 
Cântă Pan, 
Pan cel vestit... 
Cântă la un nai vrăjit. 

Peste creste de pădure, 
Soarele coboară lin 
Spre amurg, şi... 
Melodia lui ascultă 
Ce se-ntinde peste munţi, 
Pe aripi de vânt purtată... 

Sunetele se-mpletesc 
În mici sfere ce plutesc 
Suie-albastră spre Înalt 
Vraja naiului lui Pan. 

Zânele s-au prins în horă 
Şi se-nvârt după cântat, 
Elfii în tufiş se- ascund 
Şi le- admiră pe furiş. 

 

Am crezut şi eu, cândva, că există zâne şi spiriduşi, şi multe alte făpturi minunate despre care părinţii îmi spuneau cu încredere că există, citind mereu din cărţi frumoase. Am aflat astfel că ele nu se aflau doar în curtea noastră, ci în toată lumea! Şi am mai aflat astfel că, pe lângă cele pe care le cunoşteam din curte şi din parc, mai erau locuri minunate în lume, care se numeau: mare, câmp, crâng, pădure, ceruri, stele. Şi fiecare era stăpânit de o făptură minunată, care ţinea ordinea, curăţenia şi dreptatea în „casa” sa...Şi mi-am dorit şi eu să fiu, mai mult decât orice pe lumea asta,Zâna Pădurii, pădure pe care într-un târziu am văzut-o şi eu... Pădurea cu brazi mulţi-mulţi... cu poieni cu flori, şi fluturi, şi bărzăuni strălucitori în lumina caldă a soarelui, cu păsărele cântând minunat, plimbându-te cu fluierul lor când sus-sus, când în toate părţile din depărtare şi apoi imediat din nou aici, lângă noi... pentru ca imediat să mai auzi un pic mai departe o ciocănitoare... ca prin fundul curţii noastre, în zarzărul bătrân care mai făcea doar câteva flori când era pe început de primăvară... 



Şi mai târziu, când mergeam la ţară, am auzit de la moşu’ Vasile şi de la tan’Lenuţa deZâna Florilor... de Regina Albinelor şi Gospodina Furnicilor... ştiţi?! era tot un fel de regină, dar era mai gospodină.. cam aşa cum voia mămica să fiu şi eu... da’cee?!... nu aveam timp şi nu băga chiar nimeni de seamă... 
…Şi mai era Zâna Zorilor, cu rochiţa ca zorelele... 
Dar şi Zânele Rele... pe care oamenii nu le mai numeau zâne, ci duhuri, pe care trebuia să le îmbunezi, cerându-i lui Doamne-Doamne să le dea putere să facă numai lucruri bune, şi să învăţ şi eu aşa… să fac numai lucruri bune. Ca Fata Moşului... Adică să fiu ordonată, să fac curat în locul în care stau, să dau firimituri păsărelelor, să nu urăsc gândacii, să nu omor fluturii, să iubesc şoriceii... 
Şi anii au trecut. Şi cu cât treceau mai mulţi, cu atât îmi era mai drag de amintirile mele cu zâne, cu iele, cu pitici veseli sau sfătoşi, cu... şi cu... 



Şi vedeam mereu zânele, şi voalurile lor strălucitoare, simţeam mereu cum fiinţe splendide mă înconjoară într-un balon cu irizaţii uluitoare care iarna, uneori, mă făcea un pic mai călduţă (ce păcat că simţeam asta atât de rar!), chiar dacă vântul mă ducea fără să mă pot împotrivi.. 
Am aflat apoi că unii oameni le numesc entităţi.. Şi că mulţi le vedeau şi ei – doar că nu şi cei din jurul meu!! Nu, nu vedeau niciodată ceea ce vedeam eu, nu auzeau, nu miroseau aşa... 
Am aflat apoi de moşii pământurilor... Dar nu am aflat mult timp care era diferenţa între toţi aceşti vechi prieteni ai mei... 
Dar a venit şi vremea cunoaşterilor... Doar că oamenii din jur păreau să le urască, să nu vorbească despre ele, de frică ca nu cumva să le apară... să se facă de ruşine că sunt un fel de copii care nu au crescut de loc... 
Cristiana Pavel 

 

Cine A Deschis Povestile In Zane? 
de Florin DeRoxas 

cine a deschis povestile in zane, 
cine oare le-a inventat? 
spune-mi daca stii straine, 
chiar daca inca nu te-am intrebat. 

prima zana e ste mereu mama, 
a doua e iubita mea, 
a treia inca n-am gasit-o, 
a patra nu va exista. 

intrebarea fundamentala este: 
cine a deschis povestile in zane, 
cat timp n-am fost acasa, 
cine? 

tu te-ai ascuns sa nu te mai intreb, 
dar Strumful Nataflet mi-a spus, 
ca suparandu-te ca nu esti zana, 
ai deschis povestile si te-ai ascuns 



“Zână a fluturilor, 
Zână a macilor, 
Zână a gândacilor, 
Scapă-ne de război! 
Zână a albinelor, 
Zână a poienilor, 
Zână a livezilor, 
Scapă-ne de noi!“ 

...Aş dori să mă mai nasc odată, 
Să fiu o undă de mirare ce poate intr-o clipă să explodeze în miliarde de-ntrebări! 
Să umple lumea, să nască curiozitate, apoi avânt, şi zbor, 
Si să culeagă rodul din ceruri, acas’ să-l poarte 
Lasându-l să vegheze apoi, sămânţă vie 
Si altor generaţii de oameni mirători!.. 

SI-AM INCALECAT PE-O ALBINA , 
SI V-AM SPUS O POVESTE FARA RADACINA ! 

E SAMBATA, M-AM JUCAT PUTIN, DAR MI-A FACUT PLACERE. DUPA PAREREA MEA NICIODATA NU INCETAM SA FIM COPII, ASA CA E BINE, DIN CAND IN CAND, SA RETRAIM MOMENTE DE POVESTE.