fantasticul face parte din noi
zane spiridusi
feti frumosi si
ilene cosanzene
....
povestile nu se se schimba
ci cei care le asculta invata sa auda
si altfel
De ce niciodată magia nu e veşnică?
De ce Soarele este Soare, iar Luna este Lună?
De ce uneori Stelele strălucesc altfel, ca şi o apăsare şi de ce cad asemeni unei lacrimi fără de sfârşit împrăştiindu-se în noi în mii de fărâme?
De ce mor oamenii, iar cei care nu pot muri, unde se duc?
De ce atunci când ochii ei sunt plini de tristeţe ai lui sunt plini de neputinţă?
De ce plâng îngerii?
De ce iubirea uneori înseamnă rămânere, iar alteori înseamnă rămânere în noi?
De ce lumea nu mai crede în basme?
De ce zânele nu mai vor să se lase văzute?
De ce vrăjitorii nu mai au magii, iar magiile nu mai au vrăjitori? Sandrina-Ramona Ilie
Poveste in culori.
Am revazut "The Lake House"... cred ca a fost a patra sau chiar a cincea oara... de fapt nu conteaza... de fiecare data aceeasi idee imi ramane : cand iubesti, nimic nu este greu, totul se intampla... trebuie doar sa vrei si sa ai curaj... Si da... putem crede in povesti... Ce castigam ? Nu stiu exact... stiu insa doua lucruri : ca nu ai ce pierde si mai stiu ca macar ai putea incerca sa castigi ceva... deci... astazi o sa cred in povesti cu zane... la unul din capetele noptii, dintr-o joaca de ingeri, se naste o minune...
Priveste-ma in timp ce tin pe umeri un curcubeu... asa... zambesti frumos si nu te miri ca in dreapta mea se insereaza in nuante de violet, iar din stanga imi rasar doi sori portocalii... totul e firesc... la fel si marea verde din ochii mei, la fel si licuricii ce-ti stropesc rasul in lumini albastre...
Taci... pe buze iti rasare un cuvant soptit perfect, iar pe obrazul alb iti infloreste in alb imaculat un crin micut... te sarut cu rosu incandescent pe gura fierbinte, apoi te pictez pastelat in galben si in roscat pe un nor pufos in forma de infinit... cu un suspin imi inchizi sufletul intr-al tau si iubirile noastre se prefac in luceafarul de dimineata...
Vezi ca poti sa visezi? Da, in somnul tau se naste o poveste cu zane si cu ingeri, iar la celalalt capat al noptii, un spiridus se joaca in culori cu o minune...
Alex
Zana curcubeului
de Tincuta Horoceanu Bernevic
Sus în cer pe-un nor de puf
Şi stăpână pe văzduh,
Locuieşte-o zână mică,
Firavă şi subţirică.
Mâini gingaşe ca de floare,
Plete galbene de soare,
Ochi de peruzea, senini,
Pielea albă ca de crini.
Din rochiţa ei de flori
Se tot scutură culori
Şi se-nşiră peste zare
Curcubeie de petale!
Hora Zânelor
Spiritele pădurii ,de Floarea Cărbune
Jos în poieniţă,
Aşezat pe o căpiţă
Ce miroase-a fân cosit,
Cântă Pan,
Pan cel vestit...
Cântă la un nai vrăjit.
Peste creste de pădure,
Soarele coboară lin
Spre amurg, şi...
Melodia lui ascultă
Ce se-ntinde peste munţi,
Pe aripi de vânt purtată...
Sunetele se-mpletesc
În mici sfere ce plutesc
Suie-albastră spre Înalt
Vraja naiului lui Pan.
Zânele s-au prins în horă
Şi se-nvârt după cântat,
Elfii în tufiş se- ascund
Şi le- admiră pe furiş.
Am crezut şi eu, cândva, că există zâne şi spiriduşi, şi multe alte făpturi minunate despre care părinţii îmi spuneau cu încredere că există, citind mereu din cărţi frumoase. Am aflat astfel că ele nu se aflau doar în curtea noastră, ci în toată lumea! Şi am mai aflat astfel că, pe lângă cele pe care le cunoşteam din curte şi din parc, mai erau locuri minunate în lume, care se numeau: mare, câmp, crâng, pădure, ceruri, stele. Şi fiecare era stăpânit de o făptură minunată, care ţinea ordinea, curăţenia şi dreptatea în „casa” sa...Şi mi-am dorit şi eu să fiu, mai mult decât orice pe lumea asta,Zâna Pădurii, pădure pe care într-un târziu am văzut-o şi eu... Pădurea cu brazi mulţi-mulţi... cu poieni cu flori, şi fluturi, şi bărzăuni strălucitori în lumina caldă a soarelui, cu păsărele cântând minunat, plimbându-te cu fluierul lor când sus-sus, când în toate părţile din depărtare şi apoi imediat din nou aici, lângă noi... pentru ca imediat să mai auzi un pic mai departe o ciocănitoare... ca prin fundul curţii noastre, în zarzărul bătrân care mai făcea doar câteva flori când era pe început de primăvară...
Şi mai târziu, când mergeam la ţară, am auzit de la moşu’ Vasile şi de la tan’Lenuţa deZâna Florilor... de Regina Albinelor şi Gospodina Furnicilor... ştiţi?! era tot un fel de regină, dar era mai gospodină.. cam aşa cum voia mămica să fiu şi eu... da’cee?!... nu aveam timp şi nu băga chiar nimeni de seamă...
…Şi mai era Zâna Zorilor, cu rochiţa ca zorelele...
Dar şi Zânele Rele... pe care oamenii nu le mai numeau zâne, ci duhuri, pe care trebuia să le îmbunezi, cerându-i lui Doamne-Doamne să le dea putere să facă numai lucruri bune, şi să învăţ şi eu aşa… să fac numai lucruri bune. Ca Fata Moşului... Adică să fiu ordonată, să fac curat în locul în care stau, să dau firimituri păsărelelor, să nu urăsc gândacii, să nu omor fluturii, să iubesc şoriceii...
Şi anii au trecut. Şi cu cât treceau mai mulţi, cu atât îmi era mai drag de amintirile mele cu zâne, cu iele, cu pitici veseli sau sfătoşi, cu... şi cu...
Şi vedeam mereu zânele, şi voalurile lor strălucitoare, simţeam mereu cum fiinţe splendide mă înconjoară într-un balon cu irizaţii uluitoare care iarna, uneori, mă făcea un pic mai călduţă (ce păcat că simţeam asta atât de rar!), chiar dacă vântul mă ducea fără să mă pot împotrivi..
Am aflat apoi că unii oameni le numesc entităţi.. Şi că mulţi le vedeau şi ei – doar că nu şi cei din jurul meu!! Nu, nu vedeau niciodată ceea ce vedeam eu, nu auzeau, nu miroseau aşa...
Am aflat apoi de moşii pământurilor... Dar nu am aflat mult timp care era diferenţa între toţi aceşti vechi prieteni ai mei...
Dar a venit şi vremea cunoaşterilor... Doar că oamenii din jur păreau să le urască, să nu vorbească despre ele, de frică ca nu cumva să le apară... să se facă de ruşine că sunt un fel de copii care nu au crescut de loc...
Cristiana Pavel
Cine A Deschis Povestile In Zane?
de Florin DeRoxas
cine a deschis povestile in zane,
cine oare le-a inventat?
spune-mi daca stii straine,
chiar daca inca nu te-am intrebat.
prima zana e ste mereu mama,
a doua e iubita mea,
a treia inca n-am gasit-o,
a patra nu va exista.
intrebarea fundamentala este:
cine a deschis povestile in zane,
cat timp n-am fost acasa,
cine?
tu te-ai ascuns sa nu te mai intreb,
dar Strumful Nataflet mi-a spus,
ca suparandu-te ca nu esti zana,
ai deschis povestile si te-ai ascuns
“Zână a fluturilor,
Zână a macilor,
Zână a gândacilor,
Scapă-ne de război!
Zână a albinelor,
Zână a poienilor,
Zână a livezilor,
Scapă-ne de noi!“
...Aş dori să mă mai nasc odată,
Să fiu o undă de mirare ce poate intr-o clipă să explodeze în miliarde de-ntrebări!
Să umple lumea, să nască curiozitate, apoi avânt, şi zbor,
Si să culeagă rodul din ceruri, acas’ să-l poarte
Lasându-l să vegheze apoi, sămânţă vie
Si altor generaţii de oameni mirători!..
SI-AM INCALECAT PE-O ALBINA ,
SI V-AM SPUS O POVESTE FARA RADACINA !
E SAMBATA, M-AM JUCAT PUTIN, DAR MI-A FACUT PLACERE. DUPA PAREREA MEA NICIODATA NU INCETAM SA FIM COPII, ASA CA E BINE, DIN CAND IN CAND, SA RETRAIM MOMENTE DE POVESTE.
